Williams, William Sherley (3 ian. 1787 – mar. 1849). Trapper şi călăuză, cunoscut mai ales sub numele “Old Bill” Williams a fost una dintre cele pitoreşti figuri ale Vestului american. Originar din Kentucky şi-a părăsit locurile natale la absolvirea unei şcoli teologice şi a devenit preot itinerant în Missouri. În 1825-26 a însoţit grupul de topografi condus de Joseph C. Brown, însărcinat cu măsurarea Santa Fe Trail şi ulterior, obţinând un paşaport mexican a devenit trapper în bazinul râului Gila, trăind o vreme printre indienii Hopi. Timp de câţiva ani a colindat în lung şi-n lat Munţii Stâncoşi şi regiunile limitrofe, aflându-se la intervale relativ scurte de timp în regiuni separate de mari distanţe. La 1832 făcea parte dintr-o brigadă de trappers ce opera în regiunea Yellowstone, pentru ca în toamna aceluiaşi an să-i fie semnalată prezenţa în preriile din nordul Texasului, iar în primăvara următoare, în bazinul râului Green. A făcut parte din grupul expediţionar condus de Walker peste Marele Bazin şi Sierra Nevada, iar la întoarcere, ca trapper în Munţii Uinta a trăit printre indienii Ute, cărora le-a învăţat limba.

Notele contemporanilor săi au reţinut figura unui mare excentric, înalt de peste şase picioare, sfrijit şi încovoiat, cu părul şi barba roşcate, încadrând o faţă ciupită de vărsat cu ochii cenuşii, mici şi neastâmpăraţi, în care mulţi autori de literatură de aventuri au văzut modelul tipic al omului din Vest. Jucător şi băutor fără măsură se spunea despre el că odată ajuns într-o regiune locuită se deda petrecerilor, risipind la un singur chef câştigul unui întreg sezon de vânătoare în munţi.

După ce la 1841 i-a părăsit pe indienii Ute pentru o călătorie în Missouri, în primăvara următoare s-a întors în regiunea râului Green. La începutul lui 1845 a părăsit Bridger’s Fort în compania unui grup de vânători întreprinzând o călătorie în bazinul fluviului Columbia, apoi a traversat de la nord la sud Marele Bazin, până la Santa Fe în New Mexico. În noiembrie 1848 a fost racolat de John C. Fremont la Bent’s Fort pentru cea de-a patra expediţie a sa în Vest. Grupul a escaladat versanţii răsăriteni ai Stâncoşilor coborând în bazinul superior al lui Rio Grande, unde o teribilă furtună de zăpadă a făcut în rândurile sale, unsprezece victime. După ce supravieţuitorii s-au întors la Taos, Fremont l-a învinuit nedrept pe Williams de eşecul expediţiei. Spre sfârşitul iernii, împreună cu un însoţitor, acesta s-a îndreptat din nou spre munţi, în speranţa descoperirii unor supravieţuitori. Cei doi nu s-au mai întors niciodată. Grupul pornit în căutarea lor, le-a descoperit cadavrele la 6 aprilie 1849 şi din urmele de la faţa locului au înţeles că cei doi au căzut victime ale unei ciocniri disperate cu indienii Ute.

2010 © Wildwest-Magazin