California Joe (8 mai 1829 – 29 oct. 1876). Pionier şi cercetaş al armatei din Vest era originar din Kentucky şi se numea de fapt Moses Embree Milner. După ce a participat la goana după aur din Sierra Nevada în 1849 şi apoi la războiul civil, în octombrie 1868 se afla la Fort Dodge în Kansas în momentul în care George A. Custer prelua comanda regimentului al şaptelea de cavalerie. Inteligent, spiritual şi plin de umor s-a făcut repede remarcat, Custer numindu-l încă din prima zi şef al cercetaşilor. Considerând că un asemenea eveniment se cere numaidecât înecat cu alcool a pierdut onoarea acordată câteva ore mai târziu şi, ca simplu cercetaş a partcipat la operaţiunea lui Custer împotriva indienilor Cheyenne la râul Washita. După bătălie a fost ales de Custer drept curier pentru a duce veşti generalului Phillip H. Sheridan, ale cărui trupe cantonau la 100 mile depărtare. Printr-un ţinut ostil şi acoperit de zăpadă, refuzând orice escortă, cu excepţia însoţitorului său obişnuit, Jack Corbin, a străbătut distanţa într-un timp record de optsprezece ore. În 1875, tot ca cercetaş a servit sub comanda generalului Dodge în expediţia profesorului Jenney în Black Hills, iar la sfârşitul acesteia a demisionat din armată pentru a se întoarce în Black Hills ca prospector. Aflând de înfrângerea lui Custer la Little Bighorn, în iulie 1876 s-a îndreptat spre Fort Robinson, înrolându-se din nou pentru a participa în calitate de ghid al cavaleriei a cincea la operaţiunile împotriva ultimilor răsculaţi Dakota. Reîntors la Fort Robinson, în octombrie, în timpul pregătirilor pentru campania de iarnă a generalului Mackenzie a fost împuşcat pe la spate şi ucis instantaneu de către un civil care îi purta pică.

2010 © Wildwest-Magazin